Dragomir: Au fost unii care au jurat pe Biblie și pe copii că mă vor vota, dar nu au făcut-o

Dragomir: Au fost unii care au jurat pe Biblie și pe copii că mă vor vota, dar nu au făcut-o
Publicat: 14/11/2013, 16:23
Actualizat: 14/11/2013, 16:23

Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat, joi, la finalul Adunării Generale în cadrul căreia a pierdut alegerile în fața lui Gino Iorgulescu, că a fost trădat de șase oameni care i-au jurat pe Biblie că îl vor vota.

„Eu știu sigur cine m-a votat. Nu m-au votat curvele astea, pe care eu le-am ajutat cel mai mult în decursul timpului. O să vedeți că vă dau detaliile când mă duc la un post de televiziune. Nu o să mă duc până nu iau o emisiune la un post de televiziune care mi-a dat mulți bani. Dintre cei 11, șase sunt curve bătrâne. Ștefan a fost cel mai fair-play dintre toți. A spus că votează cu Gino, a făcut lobby pentru Gino și nu mi-a ascuns, dar au fost alții care mi-au jurat pe copii, pe Biblie și așa mai departe și au dat-o cotită. Așa e în viață. Cea mai mare greșeală a fost încrederea în oameni. Porumboiu a votat împotriva lui Gino, dar mai e unul care a votat pentru. Eu vorbesc la superlativ de ei, iar ăștia m-au curățat. Au venit doi care au spus că dacă nu votează împotriva mea, rămân fără serviciu. Categoric e vorba de presiuni politice”, a spus Dragomir, într-o conferință de presă, susținută după Adunarea Generală de alegeri.

Dumitru Dragomir a afirmat că nu se va certa cu oamenii politici care l-au susținut pe Gino Iorgulescu, deoarece nu vrea să i se fabrice dosare penale. „Îmi pare rău că am avut un program foarte bun, dar nu a contat aproape deloc, pentru că influența politică a fost majoră. Îi felicit și pe cei politici că au vrut să pună mâna pe fotbal și au pus. Aș fi foarte prost diplomat să mă apuc să vorbesc urât despre domnul Ponta, despre domnul Dragnea. Înseamnă că eu am fost politician două legislaturi degeaba. Îi felicit pentru cum au lucrat. Ce să fac, să bălăcăresc oamenii politici? Păi, ce minte aș avea eu?! Și dacă m-a deranjat întâlnirea de aseară dintre Gino, Ponta și Dragnea, sunt atât de mic, iar ei atât de tari, încât dacă mai vorbesc câte ceva și supăr mi-e frică că mă trezesc că pățesc precum Condescu. Mai bine merg pe blat. Eu am fost ca un șarpe, am avut gura mare, dar nu am avut venin”, a completat Dragomir.

Dumitru Dragomir a precizat că l-a rugat pe președintele FC Steaua, Valeriu Argăseală, să îl voteze pe Gino Iorgulescu la alegeri. „Chiar l-am rugat să-l voteze pe Gino înaintea mea. Nu voiam să câștig la ligă prin votul lui Gigi. Mai bine muream decât să fie votul lui Gigi câștigător. Niciodată nu m-a ajutat, e mâncător de rahat, dar niciodată nu m-a ajutat”, a adăugat Dragomir.

Fostul președinte al LPF a explicat că nu va începe un scandal mediatic împotriva noului conducător al ligii, Gino Iorgulescu, deoarece alegerile au fost câștigate corect. „Niciodată nu am simțit că voi pierde. Război mediatic în ceea ce îl privește pe Gino Iorgulescu nu o să fie niciodată. Să nu vă așteptați de la mine că îl voi ataca pe Gino Iorgulescu, pentru că eu sunt născut la țară, dar sunt un gentleman și nu pot pe un om care a concurat cu mine să-l defăimez. În primul rând nici nu știu ceva urât despre el și chiar dacă aș ști, dacă m-a înfrânt, ce demnitate am eu să dau într-un câștigător?! Eu sunt un înfrânt. Eu nu am să reclam nici la FIFA, nici la UEFA, nu o să reclam nici federația, nici pe noul președinte. Îl voi sprijini”, a menționat Dragomir.

Dragomir nu știe dacă va candida la viitoarele alegeri ale Federației Române de Fotbal, însă peste patru ani nu va participa la cele pentru LPF. „Mă duc la afacerile fiului meu. Să vedem ce Dumnezeu o să fac, s-ar putea să mă duc la un post de televiziune. Am două solicitări din partea a două cluburi mari de tot din această țară, dar nu mă voi duce la club. Nepoții mei, nevasta mea au nevoie de mine. Prea mult am plecat de acasă. Mă mai gândesc dacă voi candida la conducerea FRF, dar voi sprijini pe cine consider eu la timpul respectiv. S-ar putea să-i ajut pe cei din Liga a II-a să le aduc niște drepturi de televiziune mari, să concureze chiar cu Liga I. Am multe în mintea mea”, a subliniat Dragomir.

În urma unei propuneri aprobate în Adunarea Generală a LPF, Dumitru Dragomir va primi zece salarii compensatorii. „Mulțumesc foarte mult Adunării Generale, pentru că au propus să primesc zece salarii. Mi-au dat o pensie viageră de 150.000 de euro. Dacă îi pun la CEC voi trăi până la adânci bătrâneți din acești bani”, a povestit Dragomir.

Dumitru Dragomir crede că președintele FRF, Mircea Sandu, se va îmbăta de fericire pentru că Gino Iorgulescu a câștigat alegerile. „Cred că Mircea Sandu se matolește puțin, se îmbată, dar e treaba lui”, a conchis Dragomir.

Fostul conducător al FC Național, Gino Iorgulescu, a fost ales în funcția de președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), el învingându-l la alegerile de joi pe Dumitru Dragomir, care se afla la conducerea forului din 1996. Iorgulescu a primit 11 voturi, iar Dragomir 7.

Dumitru Dragomir era președintele LPF din 1996, fiind reales în această funcție în octombrie 2000, când l-a avut contracandidat tot pe Iorgulescu, în noiembrie 2005 și în noiembrie 2009. La alegerile din 2000, Dragomir a primit 11 voturi, iar Gino Iorgulescu a obținut cinci voturi.

Prosport a relatat că Gino Iorgulescu, candidat la șefia Ligii Profesioniste de Fotbal, s-a întîlnit, miercuri seară, la un hotel cu premierul Victor Ponta, vicepremierul Liviu Dragnea și cu zece oficiali ai unor cluburi de fotbal.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Putin a dat ordinul ISTORIC. A făcut chiar el anunțul ce a îngrozit planeta: Decizia...
Harry și Meghan, pe drumuri diferite. Nu se mai ascund. Artificii la Casa Regală
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună